Răzvan Cuc, „mandat de nota 3″. Camera Deputaților votează MOȚIUNEA SIMPLĂ a Opoziției la adresa ministrului Transporturilor

Răzvan Cuc, „mandat de nota 3. Camera Deputaților votează MOȚIUNEA SIMPLĂ a Opoziției la adresa ministrului Transporturilor
Publicat: 03/04/2019, 08:59

La dezbaterile de luni pe marginea moțiunii simple, ministrul Transporturilor a crtiticat lipsa rezultatelor „remarcabile” ale miniștrilor liberali în domeniu, precizând că el „deranjează anumite interese” ale partidelor de Opoziție.

„Dragi colegi, haideți să vă spun un lucru, și voi ați fost în Minister un an de zile și ați avut rezultate remarcabile, zero de sus până jos. Acum eu știu că vă supărați că eu mai cert constructorii, că știu că vă deranjează că afectez anumite interese, dar să știți că eu nu mă opresc și merg mai departe și cu rezilierile de contracte și cu tot ce am promis și știu că vreți neapărat ca ONG-urile să conducă Ministerul. E greu. Îl conduc eu acum și trebuie să modificăm legislația astfel încât să putem accelera toate procedurile pe care le avem, inclusiv pe parte de mediu. Aici o să mă consult cu doamna ministru Gavrilescu, n-o să mă consult cu ONG-urile”, a afirmat Răzvan Cuc.

El a adăugat că mandatul său este dedicat vizitelor pe șantiere, pentru a garanta că execuția kilometrilor de autostradă este la zi, „după ce, în primul mandat, am scos la licitație proiecte de autostradă în valoare de 3,5 miliarde de euro”.

„Pentru acest an, CNAIR a estimat finalizarea a 180 de km de autostradă, iar eu voi face absolut tot ce îmi stă în putință din punct de vedere administrativ pentru ca acești kilometri să fie executați în timp”, a explicat Cuc.

Pe de altă parte, deputatul PNL Lucian Bode a declarat, luni, la dezbaterea moțiunii simple, că dacă un raport al Comisiei Europene pe transport privind România se confirmă, plățile pentru proiecte de transport din fonduri europene vor fi sista.

„Faptul că Ministerul Transporturilor are la dispoziție bani europeni și nu-i cheltuie, nu mai miră pe nimeni, numai că la capitolul fonduri europene, situația poate deveni catastrofală. (…) Nota 4 pe care a primit-o România din partea auditului Comisiei este cea mai gravă posibilă și dacă vi se pare că este mai mare decât nota 3, pe care v-am acordat-o noi, să știți că pentru România este o lovitură fatală. Știți ce înseamnă și ce urmează dacă se confirmă aceste deficiențe majore? Plățile din partea Comisiei vor fi suspendate”, a acuzat liberalul.

De asemenea, acesta a criticat promisiunile făcute de ministrul Cuc cu privire la numărul de km de autostradă ce vor fi deschiși în 2019.

„Mai nou, am văzut o idee năstrușnică la dvs, vreți să transformați CNAIR în constructor de autostrăzi. Probabil v-a inspirat doamna Firea sau domnul primar Negoiță cu aceste companii de stat. Atenție la rezultatul demersurilor lor, zero. Toate au fost declarate ilegale de către instanțe. Probabil, când veți constata eșecul acestui demers vinovat o să fie așa cum văd că deja vă place să spuneți «statul paralel»”, a conchis Bode.

Răzvan Cuc a fost numit în funcția de ministru al Transporturilor în urmă cu o lună. Acesta a depus jurământul de învestitură la Cotroceni pe 22 februarie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile...
Kate Middleton, total SCHIMBATĂ la primul eveniment public. Detaliul observat de toți: „Fac progrese bune,...
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
Florian Coldea, legături cu mafia albaneză. Documente oficiale
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Un italian este primul pacient din Europa cu febră Oropouche
×